Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a finalizat ghidul programului „Electric Up”, pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniul HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Suma necesară implementării Programului „Electric Up” este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanţare.

 

Ghidul include informaţii referitoare la condiţiile de finanţare, procedurile de înscriere, evaluare şi selecţie a proiectelor şi informaţii generale privind implementarea şi monitorizarea acestora.

Scopul programului îl reprezintă creşterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie și a eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în rețeaua națională de energie electrică, precum și stimularea utilizării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, dezvoltarea transportului ecologic cu emisii reduse de gaze cu efect de seră prin montarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Programul nu încurajează livrarea surplusului de energie în rețeaua națională de energie electrică, rezultat din utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice, decât sub forma unei alternative pentru care optează fiecare operator economic, în cazul depășirii capacităților de producere de energie electrică pentru consumul propriu.

„Finanţarea nerambursabilă se acordă în cuantum de maxim 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 100 kWp şi cel puţin o staţie de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare, reprezentând un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile. În cadrul Programului se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate, conform H.G. nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice”, se arată în ghid.

Aici poate fi descărcat proiectul de ghid

http://energie.gov.ro/ElectricUp/

 

Sursa: Ministerul Economiei