13  iunie 2011, Constanta

Avand in vedere  implementarea proiectului finantat din Fondul Social European prin care Patrontul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Constanta vine in sprijinul muncitorilor necalificati si cu calificare de nivel scazut, oferindu-le cursuri de calificare/ recalificare  in sapte meserii din domeniul constructiilor, iata ca a venit momentul mult asteptat de catre participantii la cursuri: obtinerea diplomelor de calificare si a certificatelor de competente dobandite.
Dupa o perioada plina de provocari, in care cursantii au invatat notiunile teoretice aferente meseriilor alese, aplicand apoi  cele invatate si deprizandu-se cu arta noilor specializari, efortul de a se forma intr-o alta meserie si munca depusa in acest sens, au fost rasplatite:  in data de 13 iunie 2011, in sala de conferinte a Hotelului Parc din statiunea Mamaia, Jud. Constanta, echipa manageriala a Patronatului IMM Constanta, impreuna cu reprezentantii FRG Timisoara (partenerul principal implicat in proiect) s-au intalnit cu absolventii cursurilor de formare preofesionala continua ,, Lucrator Instalator pentru Constructii’’, respectiv ,, Lucrator Finisor pentru Constructii’’ in cadrul festivitatii de decernare a diplomelor.

Decernarea diplomelorFestivitatea a debutat cu interventia  Presedintelui Patronatului IMM Constanta, care a felicitat proaspetii absolventi pentru flexibilitatea de care au dat dovada  pentru a se conforma cu noile cerinte de pe piata fortei de munca. De asemenea, a subliniat  importanta pregatirii si perfectionarii profesionale a salariatilor, pentru a raspunde solicitarilor profesionale determinate de alinierea la standardele Uniunii Europene.
Felicitarile au venit si din partea dlui. Nicolae CERNEI, Director al FRG Timisoara, care a  apreciat absolventii celor doua cursuri pentru participarea si implicarea lor in programul de formare profesionala continua. Apoi membrii comisiei Patronatului IMM Constanta, impreuna cu reprezentantii FRG Timisoara au inmanat absolventilor diplomele de certificare a competentelor.
Un moment deosebit in cadrul evenimentului, l-a reprezentat acordarea subventiilor si premiilor, sprijin financiar oferit in cadrul proiectului  POSDRU/80/2.3/S/55896 ,, Competente la nivel european pentru cresterea ocupabilitatii angajatilor si a competitivitatii firmelor din domeniul constructiilor, prin metode inovative de formare profesionala continua”.
Desi mare parte din cursanti sunt trecuti de varsta a II-a, interesul aratat fata de programele de formare profesionala continua a fost foarte ridicat, fapt care s-a reflectat si prin rezultatele obtinute in urma examenului de absolvire. Absolventii celor doua cursuri de calificare ,, Lucrator Instalator pentru Constructii’’, respectiv ,, Lucrator Finisor pentru Constructii’’ au obtinut medii intre 7,82  – 9,93  iar pentru rezultate deosebite au fost premiati primii trei absolventi ai cursurilor. Premiile ce au constat in bani, au fost acordate de la media cea mai mare obtinuta, in mod descrescator, astfel: 300 lei, 200 lei, 100 lei.

Acordarea premiilorParticipantii la programele de formare profesionala care au intrunit conditiile necesare au beneficiat de sprijin financiar sub forma unei subventii in valoare de 400 lei/cursant.
Festivitatea de acordare a diplomelor s-a incheiat intr-o atmosfera placuta, proaspetii absolventi s-au aratat mandri de calificarea obtinuta, exprimand dorinta de a valorifica in practica cunostintele dobandite .
Galerie foto festivitate de premiere