O serie de evenimente vor avea loc in Europa, in perioada 09-13 noiembrie 2020, cu prilejul celei de-a cincea editii a „Saptamanii europene a competentelor profesionale”.

Evenimentul din acest an, va fi unul complet digitalizat din cauza pandemiei COVID-19 si va reuni in mediul virtual reprezentanti din domeniul educatiei si formarii profesionale  (VET) din UE, pentru a-si impartasi expertiza. Mai multe informatii vor fi disponibile in curand pe https://ec.europa.eu/social/vocational-skills-week/.

Saptamana europeana a competentelor profesionale este un eveniment anual in cadrul caruia organizatiile locale, regionale sau nationale prezinta ceea ce este mai bun din educatia si formarea profesionala (VET) – un sector capabil sa ofere tuturor oamenilor abilitatile de care au nevoie pentru o viata personala si profesionala satisfacatoare.

Initiativa a fost creata in 2016 de catre Comisia Europeana, dupa apelul directorilor generali de formare profesionala din „Tratatul de la Riga” pentru a prezenta realizarile vizibile ale cooperarii europene in acest domeniu. De asemenea, Parlamentul European a solicitat Comisiei sa isi consolideze activitatea de sensibilizare cu privire la potentialul si beneficiile unei formari profesionale de calitate.

Obiectivele generale ale Saptamanii Europene a Competentelor Profesionale sunt de a:

  • prezenta numeroasele modalitati prin care VET poate ajuta tinerii si adultii sa-si „descopere talentul” si sa se pregateasca astazi pentru economia europeana a viitorului;
  • demonstra angajatorilor beneficiile enorme ale investitiei in resursele umane prin sustinerea formarii initiale a tinerilor, precum si imbunatatirea calitatii competentelor (actualizarea competentelor) si recalificarea adultilor, in special intr-o lume post-COVID-19;
  • valida alegerile pe care oamenii le fac atunci cand aleg VET, aratand valoarea sa competitiva;
  • desfasura o campanie de constientizare privind Saptamana Europeana a Competentelor Profesionale, bazandu-ne pe succesul campaniilor anterioare.